Socio hai-hui

Citesc un volum mai vechi al lui Vintila Mihailescu, fostul meu profesor- ‘Socio hai-hui prin Arhipelagul Romania’. Este de fapt o colectie de articole antropologice, publicate in ‘Dilema Veche’. Imi aduce aminte de atmosfera de la cursuri, mereu energica si stimulanta, si de un anumit fel de a vedea lumea, de a interoga ce se intampla in jurul tau si de a avea o perspectiva cat mai larga si personala. Cum ar spune autorul, antropologia cere o ‘privire graitoare’, care sa ‘aseze in cuvinte cu rost’ observatiile marunte.

Iar mie mi-a placut, printre multe altele, incercarea aceasta de a defini succint rostul antropologiei:

‘Faimosul relativism al antropologiei este in fond, daca nu un exercitiu de iubire, cel putin o practica a simpatiei. De asemenea, intuitia fundamentala a antropologiei poate fi considerata aceea ca umanul incepe cu darul: esti ceea ce daruiesti, si trebuie sa daruiesti ca sa ai. Antropologia devine astfel o ‘observatie participativa’ a acestei practici a umanului. ‘A darui timp’, adica a iubi si a muri dimpreuna, ar putea fi atunci un mod savant de a-ti umple bine viata’.

Fragmentul rezoneaza foarte bine cu ideile pe care le am acum despre felul in care trebuie privita viata. Ca si ‘agenda nu stie sa daruiasca timp, ci doar sa imparta timpul. Si astfel impartit cu eficienta, timpul isi pierde calitatea sa de ‘timp al vietii tale’.